Impresii şi momente de la Festivalul Kasta Morrely Fashion Week 2018

Salutare dragilor şi bine v-am regăsit pe blog! În weekend-ul trecut am participat la unul din cel mai aşteptat eveniment de modă al verii Festivalului Industriilor Creative Kasta Morrely Fashion Week. Am avut parte de o experienţă extraordinară şi ţin neaparat să o împărtăşesc cu voi. Evenimentul a durat trei zile, timp în care au urcat pe scenă mai multe branduri din Romania, Moldova şi de peste hotare.

Oraşul Iasi a fost din nou gazda Festivalului Industriilor Creative Kasta Morrely Fashion Week. Editia a VI-a a evenimentului a debutat într-un mod spectaculos şi inedit, pe scenă urcînd Fanfara Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Inalt” Iaşi, care au intepretat imnul naţional. Un moment nespecific prezentărilor de modă, care cel puţin pe mine m-a impresionat mult.

Prezentările de modă au fost deschise de invitatul special din Istanbul, brandul IN COUTURE BY KIWI. Rochiile designerului Mohammed Alselka m-au teleportat undeva în secolul 19, atunci cînd ţinuta unei femei reprezenta mai mult decît un simplu veşmînt. Bogat, impozant, pentru dive cu siguranţă, aşa aş caracteriza stilul designerului turc.

În prima zi a showului pe scenă au fost prezentate colecţiile a 9 designeri, printre care ANDALEYA din Republica Moldova, care a lansat cea mai recentă colecţie a brandului, SIMODA BY SIMONA VASILIU, ADRIANA AGOSTINI . Binecunoscutul brand ieşean JULIA TOADERS a prezentat în premieră o colecţie. Brandul SAHRA DESIGN a venit cu o colectţie casual mamă-copil, pentru că nu doar noi, cei mari, ne dorim să manifestăm caracterul prin haine, dar şi cei mici.

Şi pentru că Kasta Morrely Fashion Week susţine şi creativitatea tinerilor aflaţi la început de carieră în industriile creative, UNIVERSITATEA NATIONALA DE ARTE GEORGE ENESCU DIN IASI a avut ocazia să prezinte oaspeţilor festivalului o colecţie compusă din ansambluri vestimentare create de cei mai buni studenţi din anul I si anul II de la Specializarea Modă şi Design Vestimentar. Pe scena festivalului a fost prezentate şi colecţii pentru barbaţi, unul dintre fiind brandul SEROUSSI.

Invitatul special, care a încheiat prima seara Kasta Morrely Fashion Week 2018 a fost brandul BERREZZO din Republica Moldova, care pe mine m-a cucerit încă de la ediţia precedentă. Designerul JANNA BEREZOVSCAIA realizeaza imbracaminte exclusivista hand made pentru femeile, care apreciază stilul propriu şi pun accent pe individualitate. Colecţia prezentată a fost cu adevărat superbă, reuşind să capteze toate privirile prin ţinutele vestimentare inedite şi strîngă aplauze îndelungate.

A doua zi a festivalului a fost la fel de palpitantă, ba chiar mai mult, organizatorii demonstrînd că pe acceaşi scena pot fi prezentate nu doar barnduri de modă. Partenerul principal al festivalului BETTY ICE a avut grijă ca toată lumea să se delecteze cu cele mai gustoase îngheţate în timpul defilărilor şi chiar a prezentat pe scenă gama Betty Blue cu fructe din pădurile Bucovinei, care nu e doar o înghețată delicioasă, dar e și o muză pentru creatorii de modă.

Printre designeri, care au încîntat privirile celor prezenţi cu noutăţile sale în stil şi modă mi-a plăcut mult colecţia de încălţămine Mineli, care a fost şi la Chişinău cu o zi mai devreme. MINELI a lansat colectia aniversara “10” prin care celebrează cei 10 ani de activitate în universul pantofilor. ALEXANDRA CALAFETEANU a prezentat colectia “Hommage a Sissi”, designul rochiilor sale întruchipînd perioada imperială şi cea modernă.

DANI KRISTINE este un alt brand de modă din Republica Moldova, dedicat copiilor si mamelor cu stil, ce a prezentat în premieră cea mai recentă colecţie.

Kasta Morrely Fashion Week a continuat cu un moment absolut impresionat pentru mine, atunci cînd pe podiumul unui festival de modă a fost prezentat brandul PEGAS, care a prezentat o selecţie de biciclete.

A doua seară a ediţiei a şasea a Festivalului Industriilor Creative s-a încheiat într-un mod fulminant cu prezentarea designerului CRISTIANA MARIA PURDESCU şi colecţia „The Violet Dream”.

Pe lîngă faptul că am avut ocazia să apreciez şi să admir colecţiile designerilor prezenţi la eveniment, trebuie să recunosc că şi atmosfera pe care am văzut-o în backstage a fost impresionantă. O agitaţie plăcută şi emoţii maxime pentru participanţi. Şi încă o dată m-am convins de faptul că este atît de important să faci totul profesionist şi dedicat. Exact aşa cum au făcut şi Kasta Morrely.

Mai mult, pe lîngă experienţa frumoasă şi atmosfera inedită pe care ne-a dăruit-o festivalul în sine, trebuie să remarc şi atitudinea şi grija organizatorilor faţă de noi, oaspeţii evenimentului şi designerii, care au participat.

A treia zi a evenimentuluia fost cu multe alte suprize, dar despre asta asta vă povestesc deja în următorul articol. Aşă că, dragilor, fiţi aproape 😉

Scopul de promovare a imaginii comunităţii şi valorilor ei asumat de proiectul Kasta Morrely Fashion Week este promovarea voluntariatului, cetateniei active si rolului civilizator pe care îl au industriile creative. Organizatori şi parteneri principali: Asociatia Kasta Morrely, Compania BETTY ICE şi Primăria Municipiului Iaşi.

 

 

 

 

Lasă un răspuns