Fashion Week Iasi, oportunitatea perfectă pentru brandurile autohtone!

Salutare, dragilor şi bine v-am regăsit pe blog! Luna iunie are mai multe evenimente de modă la care urmează să particip eu şi despre care vreau să vă povestesc. Unul, la care nu am răbdare să merg este Fashion Week Iasi ediţia a VI-a, organizat de Kasta Morrely. Evenimentul va avea loc în Sala Polivalentă în perioada 8-10 iunie.

La eveniment vor participa mai multe branduri, inclusiv şi din Republica Moldova. Este o oportunitate perfectă, cred eu, pentru designerii noştri să se facă cunoscuţi şi publicului din Romania, care a devenit o piaţă foarte importantă în ultimii ani pentru mai multe branduri de la noi din ţară.

Participanţii la festival vor avea posibilitatea nu doar să-şi etaleze noile colecţii de vară, dar să aibă parte şi de filmări şi fotografii profesioniste de la eveniment cu fiecare ţinută prezentată, să aibă parte de promovarea brandului în revista festivalului şi chiar să-şi expună unele produse în standuri amenajate. Astfel, fiecare invitat o să poată să vadă sau chiar să probeze ţinuta admirată pe scenă, iar designerii vor avea posibilitatea să interacţioneze cu publicul şi să stabilească parteneriate şi să fie mai aproape de potenţialii clienţi. În plus, participare la un astfel de eveniment îţi oferă un feedback puternic nu doar în materie de clienţi, dar şi experienţă şi brand awareness într-un timp foarte scurt.

Şi ce-mi place mie cel mai mult la acest festival este că totul este pus la punct de organizatori de spectacole calificaţi, într-un mod profesionist, iar pe podium defilează cele mai bune manechine şi top modele foarte bine pregătite. Am avut ocazia să fiu invitată la ediţia precedentă nu doar ca blogger, dar am şi defilat pentru brandul Promesse. Cîte emoţii am avut atunci, dar şi ce experienţă inedită. De această dată nu mai urc pe podium, o să mă simt mai bine în public admirînd ţinutele celor mai buni designeri.

Branduri care deja au anunţat prezenţa la Kasta Morrely Fashion Week 2018, destinate femeilor sunt: Lena Criveanu, Mineli, Nichi Cristina Nichita, Alexandra Calafeteanu, L’Atelier Couture, Fine Fashion, Simoda, Julia Toaders, Cristiana Maria Purdescu, Tullerie by Oana Stroici, Francess by Ștefania Pătcaș, Ana Maria Cornea, R Bridal, Adriana Agostini, Sahra Design by Ina Ela Ismail, Mavaro Bags din România și Berrezzo și Andaleya din Rep. Moldova.

Trendurile modei masculine vor fi aduse pe podium de brandurile: Seroussi, Louis Purple, Marian Istrate din România și House of Byfield din Olanda.

Nu vor lipsi şi defileurile pentru copii, care vor fi prezentate de Andreeatex, Kasta Morrely Kids din România și Dani Kristine din Rep. Moldova.

Gazda Festivalului Kasta Morrely Fashion Week este Sala Polivalentă Iaşi, locul în care se desfăşoară  cele mai ample manifestări publice din această zonă şi care are o capacitate de peste 1000 de persoane în public.

Deci, după cum vă daţi seama o să fie 3 zile pline de emoţii frumoase pentru mine, prezentări şi invitaţi speciali. În acest an am fost şi unicul blogger acreditat din Republica Moldova la acest eveniment, deci o să am grijă să vin cu multă informaţie şi postări online, ca să simţiţi şi voi atmosfera de acolo.  Aşa că, dragilor, o să vă ţin la curent cu toate noutăţile de la eveniment şi o să postez pe contul meu de Instagram , Facebook şi aici pe blog.

V-am pupat cu drag!

 

Lasă un răspuns